Anul Calului de Lemn: 31 ianuarie 2014 -28 februarie 2015

31/01/2014

an-cal-lemn

Vineri, 31 ianuarie 2014, începe Anul Calului de Lemn. Potrivit calendarului chinezesc, Anul Calului de Lemn este Timpul victoriilor, al aventurilor neaşteptate, dar şi al romantismul!

Nativii care vor analiza rapid orice situaţie şi vor acţiona cu fermitate, cu siguranţă vor urca pe valul succesului!

Calea succesului în Anul Calului de Lemn

Calul este un animal înţelept, cu înfăţişare elegantă, apreciază acţiunea, faptele şi nu preţuieşte vorbele goale.

De aceea, în acest an, când vă ocupaţi de un nou proiect important, trebuie să aveţi în vedere aceste principii.

Pentru a fi siguri de reuşită, în orice demers, ţineţi seama că amănuntele sunt esenţiale.

În orice context, aveţi în vedere şi o alternativă, pentru situaţii neprevăzute.

Tandreaţea şi hrana foarte gustoasă sunt simboluri esenţiale în anul zodiacal patronat de Calul de Lemn, un animal pe cât de independent şi de nărăvaş, pe atât de comunicativ, de harnic, de optimist, fiind înzestrat şi cu un simţ original al umorului.

Din experienţa seculară, dacă în Anul Calului de Lemn pe masa nativilor din orice zodie vor sta la îndemână, din belşug, cereale, fructe , cu siguranţă, în acel cămin vor fi suverane bunăstarea şi succesul.

În acest an, experimentele bine gândite sunt deschizătoare de drumuri norocoase.Nativii acestei zodii vor fi preocupaţi de finalizarea activităţilor importante, de rezultatele globale, iar exemplul lor poate fi urmat de membrii anturajului.

Când este în funcţii de decizie, Calul de Lemn va lupta din toate puterile să corecteze greşelile înaintaşilor pe plan social, politic şi economic.

În acest an, vor fi promovaţi nativii foarte harnici, care ştiu să tragă din greu pentru o cauză comună.

De asemenea, trebuie să aveţi mai multă încredere în partenerii voştri de muncă şi de viaţă. Veniţi în ajutorul acestora în momentele lor de cumpănă: să fiţi siguri că şi ei vor muta chiar munţii din loc când le veţi cere ajutorul.

În zilele cu Lună Plină nu este de bun augur să demaraţi proiecte de anvergură. În acest interval, reuşitele nu vor fi la înălţimea aşteptărilor. Astrologii orientali spun că în aceste zile, chiar şi cel mai viguros cal va fi obosit şi nu va fi în formă.

În acest an, când munca susţinută se împleteşte cu momentele de relaxare, succesele vă stimulează şi vă inspiră.

Ce surprize plăcute ne întâmpină în Anul Calului de Lemn

Pentru consecvenţa şi conştiinciozitatea cotidiană, Calul se va bucura de numeroase bonusuri şi aprecieri din partea persoanelor de decizie. Pentru că Dragonul, Şarpele şi Porcul vor fi influenţaţi de emoţii, vor avea numeroase succese, dar eşecurile nu-i vor ocoli. Caprele şi Iepurii vor avea bucurii, de câte ori vor asculta ce le şopteşte vocea raţiunii.

Boul şi Maimuţa vor fi răsfăţaţi de zeiţa Fortuna şi nu vor pierde nicio şansă. Deseori, Cocoşul şi Şobolanul vor fi întâmplinaţi de Marea şansă pe plan financiar. Tigrii vor bifa reuşite, fără să depună eforturi prea mari; pentru ei schimbarea reşedinţei va fi un obiectiv major. Câinele va avea surprize plăcute în dragoste.


Mihai Eminescu (1850 – 1889)

14/01/2014

eminescu_1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al şapte-lea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Îşi petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părinteasca şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura. Această stare o evocă cu adîncă nostalgie în poezia de mai târziu („Fiind băiat…” sau „O, rămîi„).

Între 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. Termină clasa a IV-a clasificat al cinci-lea din 82 de elevi după care face 2 clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala în 1863, revine ca privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866. Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie) sau pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu.

1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul şi elevii scot o broşură, „Lăcrămioarele invăţăceilor gimnazişti” , în care apare şi poezia „La mormîntul lui Aron Pumnul” semnată M.Eminovici. La 25 februarie / 9 martie pe stil nou debutează în revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aş avea”. Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai tîrziu, şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în „Familia” încă 5 poezii.
Din 1866 pînă în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti. De fapt, sunt ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti. A intenţionat să-şi continue studiile, dar nu-şi realizează proiectul. Ajunge sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali apoi sufleor şi copist la Teatrul Naţional unde îl cunoaşte pe I.L.Caragiale. Continuă să publice în „Familia„, scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,”Geniu pustiu”, rămase în manuscris; face traduceri din germană.
Între 1869 şi 1862 este student la Viena. Urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi. Activează în rîndul societăţilor studenţeşti, se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle; începe colaborarea la „Convorbiri Literare”; debutează ca publicist în ziarul „Albina” din Pesta.
Între 1872 şi 1874 este student la Berlin. Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene.
Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul „Curierul de Iaşi “. Continuă să publice în „Convorbiri Literare”. Devine bun prieten cu Ion Creangă pe care îl introduce la Junimea. Situaţia lui materială este nesigură; are necazuri în familie; este îndrăgostit de Veronica Micle.

În 1877 se mută la Bucureşti, unde pînă în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul „Timpul“. Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, tot aici i se ruinează însă sănătatea. Acum scrie marile lui poeme (Scrisorile, Luceafărul etc.).

În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lîngă Viena. În decembrie îi apare volumul „Poezii” , cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu). Unele surse pun la îndoială boala lui Eminescu şi vin şi cu argumente în acest sens.

În anii 1883-1889 Eminescu scrie foarte puţin sau practic deloc.

Mihai  Eminescu se stinge din viaţă în condiţii dubioase şi interpretate diferit în mai multe surse la 15 iunie 1889 (15  iunie, în zori – ora 3) în casa de sănătate a doctorului Şuţu. E înmormîntat la Bucureşti, în cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori.

În „Viaţa lui Mihai Eminescu” ( 1932), G. Călinescu a scris aceste emoţionate cuvinte despre moartea poetului: „Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţa cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pămîntul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsării pădure sau cetate, şi cîte o stea va vesteji pe cer în depărtări, pînă cînd acest pămînt sa-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale„.